ANUNȚ: Comenzile efectuate în perioada 26.04.2024 ~ 6.05.2024

 vor fi procesate începând cu 7 mai 2024

CONDIMENT CUISOARE INTREGI 50G

03854
1190 Lei
în stoc
Puncte fidelitate: 1 puncte
+
Adaugă la Favorite
Distribuiți
.
Livrare
Avantaje
Categorii

Întăresc sistemul imunitar, îmbunătățesc circulația periferică, calmează durerile de dinți, stimulează digestia.

Beneficii produs
  • Bogate în Omega 3
  • Conține fibre și Vitamina C

ProducătorSolaris Plant Cod bare5941828006759
  • Recenzii
CONDIMENT CUISOARE INTREGI 50G, Solaris Plant (5941828006759)

Asociem cuișoarele iuți și aromate mai ales cu iernile friguroase, dulciurile festive și băuturile calde. Cuișoarele sunt bogate în mangan, vitamina K, eugenol și antioxidanți. Au cea mai mare capacitate antioxidantă dintre alimentele vegetale, situându-se pe prima poziție a scalei ORAC. Întăresc sistemul imunitar și previn îmbolnăvirile. Îmbunătățesc circulația periferică. Sunt utile în indigestie și flatulență. Calmează durerile de dinți (anestezice) și împrospătează respirația (antiseptice). Cuișoarele sunt nelipsite din turta dulce și vinul fiert. Adaugă o aromă caldă și parfumată deserturilor, compoturilor, băuturilor, sosurilor.

Beneficii ale cuișoarelor măcinate sau întregi

Întregi, măcinate sau administrate sub formă de ulei esențial, cuișoarele posedă o mulțime de proprietăți eficiente în menținerea sau redobândirea sănătății.

Cuișoarele au un conținut nutrițional bogat, mai ales în ceea ce pivește oligoelementele. Sunt o sursă importantă de mangan, potasiu, magneziu și calciu. Totodată, conțin vitaminele A, C și K și au în compoziția lor îndeosebi fibre și acizi grași sau uleiuri esențiale.

Cuișoarele conțin polifenoli (printre care și taninuri), dar și antioxidanți, cei mai cunoscuți dintre aceștia fiind eugenolul și carofilenul.

Îți prezentăm în continuare câteva dintre proprietățile și beneficiile cuișoarelor:

  • proprietăți antiseptice și antibacteriene – cuișoarele pot inhiba dezvoltarea bacteriilor și a altor microorganisme, previn infecțiile. Datorită acestei proprietăți, susțin sănătatea cavității orale, având acțiune dezinfectantă și elimină halena (respirația urât mirositoare).
  • cel mai puternic antioxidant – cuișoarele întregi, dar mai ales uleiul de cuișoare, se află pe prima poziție a scalei ORAC, având o capacitate extraordinar de mare de absorbție a radicalilor liberi ai oxigenului. Întărește sistemul imunitar și este un bun profilactic, prevenind îmbolnăvirea.
  • analgezic și anestezic natural – în special în cazul durerilor de dinți, mestecarea unui cuișor și plasarea acestuia în zona dureroasă sau folosirea uleiului de cuișoare în combinație cu un ulei purtător elimină ca prin farmec durerile de dinți. Aceasta se datorează în special compusului numit „eugenol” din uleiul volatil de cuişoare.
  • digestiv și carminativ – consumul de cuișoare stimulează secreția de enzime digestive, ce au rolul de a îmbunătăți digestia, de a combate indigestiile, dar și flatulența.
  • antiviral – tratează și previn infecțiile virale respiratorii, precum răcelile și gripa. Aromaterapia, inhalațiile cu ulei esențial de cuișoare și maceratele din cuișoare elimină simptome precum congestia nazală.
  • antiinflamator – eugenolul din compoziția cuișoarelor contribuie la reducerea inflamațiilor și, implicit, la prevenirea artritei și a altor afecțiuni datorate inflamațiilor.
  • antifungic – în special uleiul de cuișoare împiedică dezvoltarea ciupercilor, a micozelor cutanate, a candidozelor.
  • antiparazitar și antihelmintic – protejează organismul de acțiunea paraziților și a viermilor intestinali.
  • contribuie la detoxifierea ficatului – studiile au arătat că anumiți compuși ai cuișoarelor au contribuit în mod eficient la tratarea steatozei hepatice („boala ficatului gras”) și a cirozei.
  • îmbunătățesc circulația sanguină, în special circulația periferică, prin acțiunea vasodilatatoare.
  • afrodisiac – susțin funcțiile sexuale, cresc libidoul, mențin nivelul testosteronului, previn ejacularea precoce.
  • tonic general – cuișoarele îmbunătățesc funcționarea per ansamblu a organismului, conferă rezistență acestuia. Sunt recomandate ca adjuvant pentru eliminarea stărilor de oboseală, epuizare fizică și nervoasă, depresie, anxietate, neliniște.
  • protejează împotriva insectelor – îndeosebi uleiul de cuișoare reprezintă un repelent natural pentru insecte și, mai ales, pentru țânțari. Poți pune ulei de cuișoare la un difuzor de aromaterapie sau în compoziția unui „unguent” pe bază de ulei (de exemplu de cocos), în care poți dilua 1-2 picături de ulei de cuișoare. Poți aplica acest unguent pe piele pentru a ține țânțarii la distanță.
La ce se folosesc cuișoarele măcinate sau întregi

Cuișoarele, întregi sau măcinate, se folosesc cel mai adesea cu rol condimentar, de aromatizare a unor preparate dulci sau sărate, a unor băuturi. Gastronomia chineză, indiană, africană și americană sunt doar câteva dintre tradițiile culinare ale lumii care includ cuișoarele în alimentația lor.

În ceea ce privește dulciurile, merită să te întrebi: cum ar fi turta dulce fără cuișoare? Cuișoarele sunt aroma caldă, de neînlocuit, a preparatelor festive, în special a celor asociate sărbătorilor de iarnă. Poți adăuga pulbere de cuișoare la cele mai multe rețete de biscuiți, fursecuri, sufleuri, prăjituri și o poți presăra în compoturi sau peste salatele de fructe. Este delicios în combinație cu mere, dovleac, portocale sau mandarine.

Cuișoarele fac parte din celebrul amestec de condimente chinezesc, numit „5 arome” (Five Spices), dar și din amestecul indian „garam masala”.

Amestecul „5 arome” conține piper de Sichuan, anason, cuișoare, fenicul, cassia (scorțișoara chinezească) și a fost conceput inițial, în dorința de a aduna 5 gusturi diferite într-un singur preparat. Amestecurile de garam masala sunt folosite pentru aromatizarea mâcărurilor de tip „curry” și conțin condimente precum: coriandru, chimion, scorțișoară, piper negru, ghimbir, cardamom, cuișoare și dafin.

Poți folosi ca atare cuișoarele măcinate sau în amestecuri de condimente cum sunt cele de mai sus, pentru a condimenta preparatele inspirate din bucătăria indiană, precum: curry, biryani, sosurile chutney. Poți adăuga cuișoare și la orezul fiert sau la rețetele de pilaf, la mâncărurile cu linte, la anumite sosuri sau dressing-uri pentru salate sau în marinade. Totodată, îl poți folosi ca un conservant natural, în amestecurile de condimente pentru murături.

Băuturile precum vinul fiert, lichiorul de ouă, ciocolata caldă, ceaiul indian condimentat (masala chai) sunt doar câteva alte variante gustoase în care poți folosi cuișoarele.

Cuișoarele pot fi consumate și sub formă de macerat, cu rol terapeutic, în special digestiv și carminativ. Pentru aceasta, lasă 5-7 cuișoare sau puțină pulbere de cuișoare într-o cană cu apă, la macerat, timp de câteva ore. În final, poți să separi cuișoarele sau să strecori pulberea și să încălzești la temperatură mică ceaiul rezultat, pentru a beneficia de efectele sale. De asemenea, poți mesteca 1-2 cuișoare pentru a-ți împrospăta respirația sau pentru a ameliora durerile de dinți.

Cuișoare – contraindicații

Consumate în cantități mici, cuișoarele au efecte benefice multiple și nu prezintă efecte adverse pentru cei mai mulți dintre oameni. Cu toate acestea, există câteva situații particulare care prezintă anumite riscuri și merită o atenție specială:

  • tratamente anticoagulante – eugenolul conținut de cuișoare poate încetini coagularea sângelui, motiv pentru care se recomandă consultarea medicului înainte de a consuma cuișoare.
  • intervenții chirurgicale – consumul de cuișoare nu este recomandat înainte de o intervenție chirurgicală.
  • administrare incorectă a uleiului de cuișoare – se recomandă consultarea unui specialist înainte de administrarea uleiului esențial. Eugenolul din compoziția cuișoarelor are un efect coroziv asupra mucoaselor, motiv pentru care întotdeauna se folosesc cantități foarte mici care se diluează într-un ulei vegetal purtător. În cazul în care procedezi în alt mod decât acesta, cuișoarele pot provoca arsuri ale pielii. 
  • supradozarea este contraindicată întrucât poate conduce la iritarea sistemului nervos central.
Te-ar putea interesa...
Mod prezentare: fulgi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232428543
06942
1340 Lei
Mod prezentare: granule
Producători: Sonnentor
Cod bare: 9004145003033
05850
500 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419817
05266
500 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419701
05175
930 Lei 700 Lei
Reducere: 2,30 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232427775
05857
480 Lei 400 Lei
Reducere: 0,80 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419763
  • Populare
  • Produse din Promoții/Discounturi
  • Cele mai noi