SEMINTE DE CHIMEN NEGRU 100g

04618
920 Lei
în stoc
Puncte fidelitate: 1 puncte
+
Adaugă la Favorite
Distribuiți
.
Livrare
Avantaje
Categorii

Beneficii produs

  • Bogate în vitamine și minerale
  • Conținut ridicat de aminoacizi

ProducătorSolaris Plant Cod bare5941828011401
  • Recenzii
SEMINTE DE CHIMEN NEGRU 100g, Solaris Plant (5941828011401)

100% semințe de chimen negru (Nigella Sativa). Chimenul negru (negrilică) este un aliment- remediu folosit din timpuri vechi. Conține timochinonă, acizi grași nesaturați (omega 6 și omega 9), proteine, fibre. Prezintă în compoziție minerale (calciu, magneziu, fosfor), vitaminele A, B, C și antioxidanți. Ajută la creșterea imunității întregului organism și susține digestia. Alte beneficii ale chimenului negru: acționează împotriva paraziților intestinali, reduce colesterolul, regenerează ficatul, are proprietăți antitumorale. Utilizarea chimenului negru este versatilă. Se consumă crud sau copt, ca atare. Este delicios presărat peste pâine, lipii și covrigi. Poate fi folosit pentru asezonarea brânzeturilor, a mâncărurilor din legume și a salatelor.

Ce conține

100% semințe de chimen negru.

Ce este chimenul negru

Chimenul negru (Nigella Sativa) este un aliment-remediu originar din Asia, cu virtuți nutritive, condimentare și terapeutice. Este cunoscut în mod popular și sub denumirea de „negrilică”. Deși este frecvent confundat cu susanul negru, chimenul negru face parte dintr-o altă familie botanică decât acesta. Crește până la o înălțime de 60 cm și înflorește anual, florile sale delicate având culoarea albastru deschis. Fructele se găsesc în mici capsule care conțin numeroase semințe mici și negre.

Micile semințele de chimen negru sunt bogate în acizi grași. Pot fi consumate ca atare, în alimentație și sunt folosite pentru obținerea uleiului de negrilică. Uleiul de chimen negru are unele proprietăți cosmetice, fiind ideal pentru ritualurile de îngrijire corporală și înfrumusețare. Negrilica este foarte apreciată în cultura arabă, fiind denumită „habbat al-baraka” sau „sămânța binecuvântată”, remediu și leac pentru orice boală.

Valori nutriționale

Semințele de chimen negru sunt o sursă importantă de lipide sănătoase. Conțin în special acizi grași nesaturați (acid linoleic/omega 6 și acid oleic/omega 9), dar și saturați (acid palmitic, stearic) și fitosteroli. Aduc un aport consistent de fibre, proteine și aminoacizi în alimentație.

Sunt bogate în minerale (mangan, cupru, calciu, fier, fosfor, magneziu, zinc) și vitaminele A, B, C. Alți compuși importanți ai semințelor de negrilică sunt antioxidanții, uleiurile esențiale și principiile active (nigelona, timochinona, carvacrolul, t-anetol etc.).

Proprietățile și beneficiile chimenului negru

Chimenul negru are un profil nutrițional complex și multiple acțiuni terapeutice. Conform studiilor realizate, este eficient în cazul a peste 40 de afecțiuni (epilepsie, hipertensiune, astm, bronșită, diabet, cancer și altele). Acțiunile sale farmacologice se datorează proprietăților chimenului negru, acesta fiind:

  • antioxidant, antiviral, antibacterian, antialergic, antitumoral, antihelmintic, carminativ, coleretic, digestiv, expectorant, imunostimulent, laxativ, nutritiv.

Iată care sunt câteva dintre avantajele consumului de negrilică:

  • acțiune antioxidantă – principiile active din chimenul negru (timochinona, carvacrolul, t-anetolul și 4-terpineolul) sunt compuși cu proprietăți antioxidante eficiente, care au rolul de a neutraliza efectul nociv al radicalilor liberi și de a preveni deteriorarea celulară. Antioxidanții protejează organismul împotriva unor afecțiuni cronice (cancer, diabet, afecțiuni cardiovasculare, obezitate) și neurodegenerative (Alzheimer, demență, Parkinson). În același timp, încetinesc procesele de îmbătrânire.
  • susține digestia – semințele de negrilică sunt benefice pentru digestie și sistemul digestiv. Au proprietăți carminative și antispastice. Calmează durerile stomacale și spasmele, ajută la eliminarea gazelor din stomac și intestine. În plus, ajută la eliminarea viermilor intestinali.
  • întărește sistemul imunitar – prin conținutul său bogat în vitamine, minerale și antioxidanți, semințele de chimen negru susțin sistemul imuntar și țin la distanță gripele, răcelile, îmbolnăvirile de tot felul.
  • scade nivelul colesterolului – studiile au arătat că atât semințele, cât și uleiul de chimen negru sunt asociate cu scăderi semnificative ale colesterolului „rău” (LDL), colesterolului total și trigliceridelor. Dintre cele două, doar semințele de chimen au acționat în sensul creșterii colesterolului bun (HDL).
  • proprietăți anticancerigene – prin conținutul bogat în antioxidanți, negrilica ajută la neutralizarea radicalilor liberi care pot conduce la dezvoltarea unor afecțiuni cum este și cancerul. S-a observat că timochinona (principiu activ al chimenului negru) are capacitatea de a induce moartea celulelor canceroase (apoptoza). Rezultatele studiilor au arătat efecte benefice ale timochinonei în cazul mai multor tipuri de cancer: leucemie, cancer la sân, cancer pancreatic, cancer la plămâni, cancer de prostată, de piele și de colon.
  • contribuie la eliminarea bacteriilor – chimenul negru ajută la eliminarea bacteriilor (inclusiv a celor rezistente la antibiotice) și tratează infecțiile. Un studiu a arătat eficiența chimenului negru în cazul stafilococului auriu rezistent la meticilină.
  • ameliorează inflamațiile – chimenul negru prezintă proprietăți antiinflamatorii importante, care se datorează în special timochinonei. S-a observat faptul că negrilica are capacitatea de a reduce markerii specifici inflamației, în special în cazul artritei reumatoide și cancerului pancreatic.
  • protejează sănătatea ficatului – părintele medicinii, Hipocrate, considera chimenul negru un remediu eficient pentru bolile de ficat și dereglările metabolice. Compușii esențiali din semințele de chimen negru protejează ficatul de acumulările de toxine, prin îmbunătățirea metabolismului și procesarea nutrienților și mineralelor esențiale pentru sănătate. Susține buna funcționare a ficatului și ajută la prevenirea și vindecarea afecțiunilor hepatice.
  • reglează nivelul glicemiei – mai multe studii au evidențiat efectele hipoglicemiante și de reducere a rezistenței la insulină, ale chimenului negru. Administrarea de negrilică menține glicemia în parametri optimi, prevenind apariția simptomelor neplăcute cauzate de un nivel ridicat al zahărului în sânge. Aceste simptome pot fi: senzația de sete intensă, pierdere în greutate neintenționată, oboseală, dificultăți de concentrare. Pe termen lung, glicemia ridicată poate conduce chiar la leziuni ale nervilor, deteriorarea vederii, vindecarea lentă a rănilor.
  • ajută la prevenirea ulcerului gastric – chimenul negru poate proteja mucoasa stomacului de secrețiile stomacale acide, prevenind apariția ulcerului.
Cum se utilizează chimenul negru

Negrilica poate fi folosită în scop alimentar (condimentar) sau terapeutic. Tratamentele naturiste pentru întărirea sistemului imunitar sunt un exemplu de utilizare a chimenului negru. În acest scop, poți consuma în fiecare dimineață o linguriță de chimen negru crud, ca atare sau combinat cu miere, urmat de un pahar cu apă. Pentru diverse afecțiuni, cantitatea poate fi mărită, până la maxim 3 lingurițe/zi, în cure de câteva zile. Recomandăm consultarea medicului sau nutriționistului înainte de urmarea unei cure cu chimen negru, pentru indicarea dozajului adecvat, în funcție de istoricul medical.

Semințele de chimen negru sunt adeseori folosite în bucătăria indiană și cea specifică Orientului Mijlociu. Negrilica face parte din amestecul indian de condimente numit „Panch Phoron” care conține, în părți egale, 5 ingrediente: negrilică, schinduf, chimen, muștar negru și fenicul. În mod tradițional, acest amestec se încălzește ușor în ulei, după care se adaugă mâncărurilor de curry, în dhal, în orezul cu legume coapte. Semințele de chimen negru sunt presărate și peste lipiile naan.

Negrilica are un gust dulce-amărui și ușor picant, aroma sa fiind adeseori descrisă ca o combinație de oregano și ceapă. Îl poți adăuga crud sau ușor prăjit (chiar și râșnit), în amestecuri de condimente sau în diverse preparate. Conferă o aromă deosebită mâncărurilor și este un condiment compatibil cu multe alimente.

Este excelent în produsele de patiserie și panificație. Poate fi folosit întocmai precum macul sau semințele de susan. Poți presăra semințe de chimen desupra pâinii, covrigilor sau biscuiților, înainte de a-i pune la cuptor pentru a se coace. De asemenea, le poți integra în diverse aluaturi, dressing-uri, tocănițe și mâncăruri cu legume (varză, conopidă) sau carne. Pot fi adăugate în salate, în iaurt sau smoothie-uri. Sunt un ingredient excelent pentru condimentarea brânzeturilor (telemea, cașcaval etc.).

Contraindicații și precauții

Consumat în cantități uzuale, chimenul negru are o mulțime de beneficii pentru sănătate și nu prezintă contraindicații. Administrate în doze mari, semințele de negrilică pot prezenta un risc de toxicitate. Din acest motiv, dacă dorești să folosești semințele de negrilică drept supliment sau adjuvant în cazul unor afecțiuni diverse, recomandăm consultarea medicului înainte de administrarea regulată, în cadrul unor cure.

Chimenul negru nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate, persoanelor cu afecțiuni autoimune și celor care urmează tratamente pentru tulburări de coagulare a sângelui. În toate cazurile de mai sus, precum și în situaţia unor afecțiuni grave și a urmării unor tratamente alopate, solicitaţi opinia medicului înainte de administrarea regulată a semințelor de chimen negru.  

Te-ar putea interesa...
05850
500 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419817
05266
500 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419701
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232427775
05857
480 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419763
05051
730 Lei
Mod prezentare: granule
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232416533
Mod prezentare: fulgi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232402819
  • Populare
  • Produse din Promoții/Discounturi
  • Cele mai noi