FAINA DE OVAZ 1kg

01556
1730 Lei
în stoc
Puncte fidelitate: 2 puncte
+
Adaugă la Favorite
Distribuiți
.
Livrare
Avantaje
Categorii

Beneficii produs

  • Măcinată pe moară tradițională cu pietre
  • Conține carbohidrați complecși, fibre și proteine complete

    

ProducătorSolaris Plant Cod bare5941828004618
  • Recenzii
FAINA DE OVAZ 1kg, Solaris Plant (5941828004618)

Făină de Ovăz obținută prin măcinarea boabelor de ovăz în moară tradițională cu pietre. Sursă de carbohidrați complecși, fibre, proteine complete, vitaminele B, E și minerale (mangan, fosfor, fier, magneziu). Conține beta-glucan, avenină și un principiu hormonal similar foliculinei. Remineralizează și oferă un tonus bun organismului. Conferă beneficii pentru sistemul digestiv și echilibrează nivelul de zahăr din sânge. Utilizată extern, tonifiază și hrănește pielea. Are o textură densă și un gust asemănător cu alunele, folosindu-se ca atare sau combinată cu alte tipuri de făină. Potrivită pentru a pregăti pâine din făină de ovăz, clătite cu făină de ovăz, biscuiți cu făină de ovăz sau lapte de ovăz.

Ingrediente
  • Boabe de ovăz.
Beneficiile făinii de ovăz

Făina de ovăz Solaris este obținută prin măcinarea cu ajutorul unei mori tradiționale cu pietre a boabelor de ovăz. Prin măcinarea lentă nu sunt alterate principiile nutritive ale cerealelor, iar făina rezultată prezintă o calitate superioară comparativ cu făina obținută prin măcinare pe moară industrială, la viteze mari, boabele fiind încălzite la temperaturi de peste 80 de grade Celsius.

Știai că ovăzul a fost folosit inițial ca plantă furajeră în alimentația cailor și a altor animale erbivore? Începând cu Evul Mediu, ovăzul a început să fie apreciat ca un aliment deosebit de hrănitor, fiind integrat treptat și în alimentația de zi cu zi a oamenilor.

Ovăzul (Avena Sativa) este o plantă erbacee ce aparține familiei Gramineae, având tulpina de tip pai și inflorescența sub formă de spic, care este cultivată în special pentru grăunțele ei. Este una dintre cerealele esențiale în alimentația zilnică, datorită aportului său nutritiv ridicat, după cum se poate observa din tabelul valorilor nutriționale:

  • Grăsimi – 9,1g (din care acizi grași saturați – 1,6g);
  • Glucide – 65,7g (din care zaharuri – 0,8g);
  • Fibre – 6,5g
  • Proteine – 14,7g
  • Sare – 0,04
  • Valoare energetică – 404 kcal

Făina de ovăz este o sursă importantă de carbohidrați complecși cu absorbție lentă, compuși în proporție de 85% din amidon, cu un conținut de zaharuri infim, sub 1%. Prezintă în compoziție în special fibre solubile, dar și insolubile. Ovăzul conține într-o proporție ridicată beta-glucan, o fibră solubilă cu importante efecte hipocolesterolemiante și hipoglicemiante, dar și de reglare a greutății corporale, prin efectul de sațietate pe care îl conferă. Pe lângă beta-glucan, regăsim și fibre insolubile precum: lignani, celuloză și hemiceluloză.

Conținutul de proteine al făinii de ovăz este unul considerabil, compus în special din avenalină (o proteină similară celor din compoziția leguminoaselor) și avenină. Conține toți aminoacizii esențiali, în special triptofan, treonină și fenilalanină, dar și lizină. Prezintă lipide sănătoase, îndeosebi mononesaturate și polinesaturate și acizi grași, precum acidul linoleic și acidul oleic.

Făina de ovăz conține și micronutrienți valoroși cum sunt:

  • vitamine – complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9), E, K;
  • minerale – mangan (în special), fosfor, magneziu, fier, zinc, potasiu, calciu;
  • fitochimicale – flavonoide, avenantramide, saponine, steroli, tocoferoli, acizi fenolici (acid ferulic).

Făina de ovăz are un indice glicemic mic și aduce un aport scăzut de calorii. În plus, prezintă proprietăți antioxidante, antiinflamatorii, imunostimulente, antidiabetice, anticolesterolemiante. Atunci când este inclusă într-o alimentație sănătoasă ori atunci când este folosită în scop extern (de exemplu, în aplicații cosmetice), făina de ovăz îți poate aduce următoarele beneficii asupra stării de bine a organismului și a sănătății, în general:

  • sursă de antioxidanți – ovăzul este bogat în polifenoli și avenantramide (compuși antioxidanți specifici ovăzului). Avenantramidele pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale prin creșterea producției de oxid de azot, care ajută la dilatarea vaselor de sânge și la o mai bună circulație sanguină. În plus, avenantramidele prezintă o acțiune antiinflamatoare și calmantă (îndepărtează pruritul).
  • conține beta-glucan – un tip de fibră solubilă prezentă în ovăz, fibră care se dizolvă în apă și formează la nivelul intestinului o substanță gelatinoasă care aduce o mulțime de beneficii pentru sănătate. Printre aceste beneficii, regăsim acțiunea beta-glucanului de reducere a colesterolului LDL și a celui total, scăderea nivelului glicemiei și a răspunsului la insulină. De asemenea, conferă sațietate și susține dezvoltarea bacteriilor prietenoase în tractul digestiv.
  • scade nivelul colesterolului – mai multe studii au evidențiat eficiența fibrei solubile beta-glucan din compoziția ovăzului în reducerea colesterolului total și a colesterolului LDL, prin intermediul stimulării excreției bilei bogate în colesterol și, implicit, prin reducerea nivelului de colesterol din sânge. De asemenea, antioxidanții din ovăz previn oxidarea colesterolului LDL, care este determinată de acțiunea radicalilor liberi. Prin această acțiune, consumul de făină de ovăz previne apariția afecțiunilor cardiovasculare datorate inflamației de la nivelul arterelor ori țesuturilor deteriorate.
  • echilibrează nivelul de zahăr din sânge – ovăzul poate scădea nivelul de zahăr din sânge, în special pentru persoanele care prezintă simptomele diabetului de tip 2 și pentru cele supraponderale. De asemenea, ar putea îmbunătăți sensibilitatea la insulină. Aceste efecte sunt atribuite capacității beta-glucanului de a forma un gel gros care întârzie golirea stomacului și absorbția glucozei în sânge.
  • reglează greutatea corporală – fibrele din compoziția ovăzului (în special beta-glucanul) întârzie durata de golire a stomacului și cresc senzația de sațietate. De asemenea, beta-glucanul stimulează eliberarea peptidei yy (PYY), un hormon produs în intestin ca răspuns la acțiunea de a mânca. S-a putut observa că acest hormon al sațietății poate conduce la reducerea aportului caloric pe durata zilei și la o scădere a riscului către obezitate.
  • benefică pentru piele – făina de ovăz poate fi folosită în aplicații externe, în cataplasme, măști sau tratamente cosmetice, datorită proprietăților antiinflamatoare, calmante și protectoare. Este eficientă în tratarea iritațiilor, a mâncărimilor, a erupțiilor cutanate, datorită avenantramidelor (compuși fenolici renumiți pentru proprietățile lor antiinflamatorii). Conform unor studii, produsele cosmetice care au în compoziția lor ovăz ar putea îmbunătăți unele simptome inconfortabile ale eczemelor. Ovăzul hidratează, hrănește și catifelează pielea.
  • conferă energie – datorită bogăției de nutrienți din compoziția ovăzului (carbohidrați complecși, fibre, proteine), integrarea făinii de ovăz în alimentație îți poate asigura o rezervă de energie suficientă pentru câteva ore. Aceasta se datorează în special carbohidraților complecși care sunt asimilați treptat și eliberează gradat energia necesară pentru a-ți duce la bun sfârșit activitățile zilnice. Făina de ovăz este indicată inclusiv în dieta sportivilor și a persoanelor active, care practică sport.
  • ajută la eliminarea constipației – făina integrală de ovăz conține inclusiv tărâțele bogate în fibre ale boabelor de ovăz. Aceasta îi conferă unele proprietăți laxative și de stimulare a peristaltismului intestinal. Conform unor studii realizate asupra unor pacienți vârstnici, 59% dintre aceștia nu au mai avut nevoie să folosească laxative după consumul timp de 3 luni a unei mese (o supă sau un desert) ce conținea tărâțe de ovăz.
Te-ar putea interesa...
Mod prezentare: pulberi
Producători: Solaris Plant
Cod bare: 5941828015478
04616
1050 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Solaris Plant
Cod bare: 5941828000122
05850
500 Lei
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232419817
Mod prezentare: pulberi
Producători: Driedfruits
Cod bare: 5941232427713
Mod prezentare: pulberi
Producători: Herbal Sana
Cod bare: 5999561567228
Mod prezentare: pulberi
Producători: Herbal Sana
Cod bare: 5999561566160
  • Populare
  • Produse din Promoții/Discounturi
  • Cele mai noi