Un triunghi amoros care nu se lasă cu dramă: Bratwurst și bacon plant-based cu ceapă caramelizată.
Timp de preparare: 20 min Dificultate: ușoară Porții: 4 Porții
1.Punem o cratiță la încins cu puțin ulei de măsline, adăugăm ceapa și cimbru proaspăt și sotăm ceapa până devine aurie. Adăugăm apa și sosul barbecue și fierbem 5 minute.
2.Separat, într-o tigaie încinsă punem baconul vegetal și sotăm câteva secunde până devine crocant, apoi îl adăugăm în cratița cu ceapă și continuăm fierberea 2 minute. După ce au trecut 2 minute, dăm ceapa de pe foc și o ținem separat până în momentul servirii.
3.Într-un bol de inox punem toate ingredientele pentru salsa, amestecăm și potrivim la gust cu sare și piper, apoi punem la rece până în momentul servirii.
4.Punem tigaia grill la încins și gătim cârnăciorii 4 minute, întorcându-i mereu.
5.Pâinea de hot dog o punem într-o tavă de cuptor cu hârtie de copt și o încălzim la cuptorul încins în prealabil la 180°C timp de 4 min.
6.Scoatem pâinea și o tăiem pe lung, punem un cârnăcior vegetal în ea, deasupra punem ceapa caramelizată cu bacon, salsa de roșii, feta vegetală sfărâmată și decorăm cu pătrunjel tocat fin și ketchup dulce sau picant, după preferințe.
Reteta propusa de producatorul Verdino.