Efectele terapeutice ale unor plante medicinale, minerale și ingrediente naturale- page 3

30/04/2021

Plantele medicinale au fost întrebuințate de oameni din cele mai străvechi timpuri. Înaintea apariției medicinei moderne, plantele ofereau cele mai bune remedii pentru afecțiuni diverse. Majoritatea dintre acestea sunt folosite și în prezent, sub diverse forme, în special preparate ca infuzii și ceaiuri.

Pentru a beneficia pe deplin de calitățile plantelor medicinale, este necesar să avem un mediu controlat unde să le plantăm. De ce este atât de important acest aspect? Deoarece calitatea solului, apei sau chiar a aerului intervine în metabolismul plantei și, în cazul în care există substanțe contaminante acestea ajung în plantă. Inevitabil și noi vom ingera acele substanțe, precum pesticidele, ierbicidele sau insecticidele. Este evident că efectele benefice ale plantelor nu vor mai fi la fel de puternice în aceste condiții.

Ordonare alfabetică

27/04/2021

Începând cu litera Z

Zmeur Zmeurul este un arbust de la care se folosesc in scop medicinal fructele, dar in primul rand frunzele care sunt bogate acizi organici, fragarina, vitamina c, acizi liberi, caroten, tanin, cianina, acid salicilic, cupru, calciu, fier, iod, potasiu, magneziu, fosfor, vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C si E. Are efect antioxidant, diuretic,...